Gabriel Liiceanu Volgorde van de boeken (chronologisch)

Ultimele cercetări arată că trăsătura principală a pisicii este abilitatea de a suscita simpatie prin comportamente antipatic. Această performanță nu este accesibilă oricui. Când un om se comportă nesuferit, devine nesuferit, dar când o pisică face la fel, devine, paradoxal, adorată. Supremația felină este brutală și implacabilă; pisica nu simte nevoia să câștige dragostea omului prin fapte bune. De ce ar face-o, când omul o apreciază pentru năzbâtiile sale? Spre deosebire de un copil care riscă reproșuri pentru faptele sale, pisica este răsfățată chiar și atunci când distruge lucruri. Cotizanții acestui volum, cu profesii și experiențe diverse, se bucură de notorietatea pisicilor. Printre ei se numără coregrafi, filosofi, prozatori, critici literari, poeți, directori de editură, psihiatri și alții. Sub umbrela comună a iubirii pentru pisici, aceștia își abandonează rolurile profesionale și sobrietatea, devenind Otilia, Gigi, Gabriel, Denisa, Marius, Germina, Dan C., Cătălina, Mihai, Simona, Vlad, Tania, Lidia, Alina, Radu și alții. Această comunitate felinofilă se bucură de foloasele și ponoasele aduse de celebrele feline.

„Mie mi se pare că nimeni dintre cei care s-au întâlnit cu imaginea lor pusă pe masa de disecţie a Securităţii n-ar trebui să tacă. Fiecare bucăţică din această experienţă satanică, oricât de măruntă ar fi ea, ar trebui adusă în conştiinţa celorlalţi, împreună cu cei care, pierzându-şi calitatea de «seamăn», au făcut-o cu putinţă.“ (Gabriel LIICEANU)

Un tată îi scrie, înaintea unei operaţii dificile, fiului său. Expeditorul e în America, iar destinatarul, în Japonia. După operaţie, scrisorile continuă să se înlănţuie. Se agaţă mai întâi „ca iedera“ de orice le iese în cale, apoi, după întoarcerea acasă a tatălui, devin confesiuni pe cele mai delicate subiecte: cum e cu „celălalt sex“, ce căutăm într-o lume în care părem destinaţi fericirii?